Piața Progresul Piața Sudului Piata Apărătorii Patriei Complex Progresul

Piața Progresul

Mai mult

Piața Sudului

Mai mult

Piata Apărătorii Patriei

Mai mult

Complex Progresul

Mai mult

Zilele Recoltei - Târgul de Toamnă ediția a VII

securedownload 1

Joi, 25 septembrie a.c., la orele 12.00, în Parcul Lumea CopiilorPrimarul Cristian Popescu-Piedone va inaugura cea de-a VII-a ediție a Târgului de Toamnă din Sectorul 4, desfășurat sub genericul ZILELE RECOLTEI.

Devenită tradiție, manifestarea se va desfăşura, ca în fiecare an, pe aleea de acces în ParculLumea Copiilor, în imediata apropiere a Palatului Copiilor, în perioada 25 septembrie – 5 octombrie a.c.

La ediția din toamna acestui an și-au anunţat deja participarea peste 150 de producători, sosiţi din toate colţurile Ţării cu tot felul de bunătăţi: mezeluri şi brânzeturi tradiţionale, murături, zacuscă, pâine în ţest, păstrăv în creangă de brad, sarmale, saramură de crap, dulciuri de casă, plăcinte, conserve preparate după reţete inedite, dar şi fructe şi legume de sezon.

Totodată, la târg vor fi prezenţi alţi zeci de producători de fructe şi legume, reuniţi în cadrul Federaţiei AGROSTAR, care vor expune fructe şi legume de sezon, la preţuri pentru orice buzunar, astfel încât gospodinele vor avea de unde alege cele necesare preparării conservelor de iarnă.

De la eveniment nu vor lipsi concursurile organizate ad-hoc, plecând de la provocări gastronomice lansate de organizatori participanţilor, precum CEA MAI MARE ZACUSCĂ DE TOAMNĂ, gătită de gospodine și gustată apoi de toți pofticioșii.

Şi tot în premieră, va fi preparată CEA MAI MARE PLĂCINTĂ CU BRÂNZĂ, în timp ce se vor desfăşura ”cursuri de iniţiere” în frământatul aluatului pentru gogoși și scovergi, dar şi în înfășurarea sărmăluțelor.

Citește mai mult...

Şi în acest an, în pieţele Sectorului 4, pepenii se comercializează în 50 de locuri special amenajate

pepeniCa și în anii precedenți, Primarul Cristian Popescu-Piedone a dispus ca vânzarea pepenilor pe raza Sectorului 4 să fie permisă numai şi numai în spațiile special amenajate în acest sens în piețele sectorului.

Astfel, pentru perioada 1 iulie – 31 august a.c., Administrația Piețelor Sector 4 a amenajat un total de 50 de spații destinate comercializării pepenilor direct de la producători, după cum urmează: 25 de locații în Piața Sudului, 15 locații în Piața Progresul, 8 locații în Piața Apărătorii Patriei și 2 locații în Piața Covasna.

Producătorii veniți din zone renumite pentru cultivarea lubenițelor – Dăbuleni, jud. Dolj, Budești, jud. Călărași, Amara, jud. Ialomița, Brânceni, jud. Teleorman, Roșova, jud. Constanța și Scutelnici, jud. Buzău, au obținut avizul pentru a vinde pepenii în aceste locații, depunând la Administrația Piețelor Sector 4 un dosar cu următoarele documente: cerere tip; certificatul de producător vizat de primăria din localitatea de proveniență a producătorului; copie după și/sau buletinul de identitate.

Citește mai mult...

Piața Covasna, cea de-a patra piaţă din Sectorul 4, complet reabilitată şi modernizată

piata-covasnaJoi, 29 mai a.c., la orele 9.30, Primarul Cristian Popescu-Piedone va inaugura Piața Covasna, situată pe Aleea Covasna nr. 3 bis.

Fiind cea de-a patra piaţă din Sectorul 4 care a fost complet reabilitată şi modernizată, după Sudului, Progresul şi Apărătorii Patriei, Piaţa Covasna oferă posibilitatea cetăţenilor care locuiesc în zonă, de a-şi face civilizat cumpărăturile, putând să se aprovizioneze cu produse agro – alimentare proaspete, la preţuri pentru orice buzunar.

În urma lucrărilor efectuate, pe o suprafață de aproximativ 700 m² a fost amenajat un supermarket, realizat prin colaborarea cu unul dintre marii retaileri, un parteneriat care a dat roade şi în cazul Pieţei Apărătorii Patriei, care în prezent funcționează în parametrii optimi, fiind consacrată drept principal centru comercial agroalimentar al zonei respective.

Totodată, pe o suprafață de 269 m², a fost amenajat un platou cu tarabe pentru legume şi fructe. O altă zonă modernizată este destinată societăţilor, aici urmând să se comercializeze carne şi produse din carne, peşte, lactate şi brânzeturi.

Citește mai mult...

Pregătiri intense, în scopul organizării în bune condiţii a TÂRGULUI DE MIEI din Piaţa APĂRĂTORII PATRIEI

IMG 5273Luni, 7 aprilie a.c., Primarul Cristian Popescu – Piedone a verificat personal modul în care decurge amenajarea Târgului de Miei de la Piaţa Apărătorii Patriei.

Devenit tradiţie în Sectorul 4 şi singurul de acest gen de pe raza Capitalei, târgul este autorizat de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, urmând să funcţioneze în perioada 9 – 19 aprilie a.c.

Sacrificarea mieilor se va face zilnic, în intervalul orar 07.00 – 19.00, în abatorul în suprafaţă totală de 280 m2, dotat cu o hală de asomare ultramodernă, la standardele impuse de Uniunea Europeană.

Activitatea se va desfăşura sub supravegherea permanentă a 4 medici, reprezentând A.N.S.V.S.A.

Ca şi în anii precedenţi, producătorii s-au arătat deosebit de interesaţi, până în prezent anunțându-şi participarea aproximativ 20 de ciobani, sosiţi din zone precum Dobrogea, Sibiu, Dâmboviţa, cât şi din cele limitrofe Capitalei.

Citește mai mult...